O emisiune prezentată joi seara de către postul Realitatea TV a adus în lumina reflectoarelor două personaje de catacombă, Măgureanu şi Talpeş, reuniţi, în aparenţă, pentru a lămuri apartenenţa a cel puţin unuia dintre ei la reţeaua serviciilor secrete ruseşti – KGB. Emisiunea a fost una fără precedent, dacă avem în vedere modalitatea în care a fost realizată: deşi formula emisiunii se baza pe un dialog în direct, în realitate aceasta a fost înregistrată în cursul dimineţii.Mai mult, deşi emisiunea trebuia să dureze două ore, realizatoarea a fost informată – în timpul înregistrării emisiunii – că nu are la dispoziţie decât 50 de minute. Asta din cauză că cineva a supervizat derularea emisiunii, din regie, şi a hotărât, peste capul realizatoarei, că trebuie stopat dialogul din studio, după ce Măgureanu a început să dea semne vizibile că se află în dificultate în faţa jurnalistului Victor Roncea, cel de la care a pornit scandalul Măgureanu – KGB.
În loc să dezvăluie noutăţi fierbinţi care să lămurească publicului românesc background-ul lui Virgil Măgureanu şi motivaţia urmăririi acestuia de către celebra unitate anti-KGB 0110 a Securităţii înainte de 1989, unul dintre invitaţi, Ioan Talpeş, a schimbat subiectul încercând să-l acuze de colaborare cu KGB pe fostul său cuscru, generalul Constantin Silinescu, ex-prim-adjunct al său la SIE. Talpeş a susţinut – bazându-se pe confirmarea tacită a lui Măgureanu – că SRI-ul ar fi documentat o întâlnire neraportată dintre generalul Silinescu şi un cadru al serviciilor moscovite. Astfel, întreaga emisiune, al cărei subiect anunţat era “Măgureanu – agent KGB?”, a devenit o diversiune televizată, în care atenţia a fost abătută asupra unui general din topul serviciilor româneşti (n.r. – care însă nu putea replica, fiind mort), în loc să se lămurească situaţia lui Măgureanu, prins în corzi de jurnalistul Victor Roncea. Ca atare, miza emisiunii a fost transferată într-o direcţie complet diferită, pe terenul alunecos al datelor controversate, iar cei mai apropiaţi oameni ai lui Iliescu – foste figuri-cheie ale SIE şi SRI, s-au dovedit încă o dată adevăraţi maeştri ai dezinformării. “Curajoşi”, tartorii tenebrelor de la Cotroceniul “cârpei kaghebiste” Ion Iliescu şi-au dat încă o dată mâna – de data aceasta peste mormântul unuia dintre cei mai respectaţi ofiţeri ai sistemului de siguranţă şi apărare naţională. Intrigaţi că au fost nevoiţi să asiste neputincioşi la execuţia publică a unei figuri de seamă a informaţiilor româneşti, regizată de doi foşti politruci, mai mulţi foşti ofiţeri superiori ai SRI şi SIE ne-au contactat la redacţie şi ne-au solicitat să încercăm să restabilim adevărul despre patriotul general Constantin Silinescu şi să reamintim totodată câteva “amănunte” din biografiile celor doi servitori ai lui Ion Iliescu. Devotat ideii de adevăr, “Curentul” va prezenta astăzi radiografiile neromanţate ale lui Virgil Măgureanu şi Ioan Talpeş.
Măgureanu, securist din 1965
Pentru cei care nu cunosc biografiile celor doi foşti şefi ai SIE şi SRI, trebuie precizat încă de la început că atât Virgil Măgureanu, cât şi Ioan Talpeş provin din acelaşi cerc al grupului politic din Academia “Ştefan Gheorghiu”, controlat de echipa Leonte Răutu. Astfel, Măgureanu a fost cerut de la DIE, unde a avut o carieră episodică, la Academia “Ştefan Gheorghiu”, prin transfer, de însuşi Leonte Răutu – un bolşevic al epocii sovietice a Partidului Comunist, mare tartor în România (împreună cu Gogu Rădulescu) şi după ce ruşii au plecat cu tancurile din România. În epoca sa cosmopolită, pe când purta cu mândrie numele de Astaloş, Virgil Măgureanu a fost recrutat ca informator al Securităţii de un cadru de origine evreiască (un anume Weber, care ocupa poziţia de şef de colectiv la Industria Uşoară; Weber avea un cumnat la DIE, iar soţia sa, având numele de fată Croitoru, lucra în Miliţie), căruia nu-i rezista nimeni – se spunea în epocă, iar apoi a devenit rezident, fiind încadrat ulterior la Analiză, în DIE. Recrutarea lui Astaloş s-a produs în 1965, pe când acesta era pedagog la şcoala profesională MIU a Ministerului Industriei Uşoare din Timişoara, instituţie la care ajunsese după ce terminase la seral şapte clase. Ulterior, a parcurs toate treptele: informator, colaborator, rezident. Având un asemenea background, după Revoluţie Virgil Măgureanu a fost recomandat şi impus ca primul şef al structurii de securitate post-decembriste, tot de către un cadru de origine evreiască al fostului NKVD, Silviu Brucan. Interesant este că în timpul emisiunii, sub tirul întrebărilor jurnalistului Victor Roncea, fostul şef al SRI a recunoscut apropierea sa de Brucan, el afirmând că fostul politruc NKVD-ist a solicitat personal participarea lui ca supraveghetor de încredere la execuţia lui Ceauşescu. Atât Imre Astaloş – Virgil Măgureanu (devenit Mihai Mihăilă pe când lucra la DIE), cât şi Silviu Brucan – Saul Brukner au fost documentaţi intens de fosta UM 0110, unitatea specială anti-KGB, însă la acea vreme Nicolae Ceauşescu, filotim, i-a ferit de represalii, deşi ştia de implicarea acestora în planurile Moscovei de înlăturare a sa. L-a costat viaţa deficitul său de contra-reacţie.
Talpeş, “negrişorul” familiei Ceauşescu
În ce-l priveşte pe comilitonul lui Virgil Măgureanu din emisiunea de la Realitatea, Ioan Talpeş, acesta a fost un apropiat al familiei Ceauşescu. În cercurile oficiale se ştie că Talpeş a fost “negrişorul” lui Ilie Ceauşescu, adică cel care scria textele semnate de fratele lui Nicolae Ceauşescu. Fost redactor-şef la Editura Militară, Talpeş s-a făcut remarcat şi datorită apropierii sale înainte de 1990 de “Mişa” Ionescu – viitor general al regimului Iliescu, actual holocaustolog de profesie, personaj poreclit de colegi “Mişa” datorită apropierii sale de cercurile ofiţerilor ruşi.
Talpeş a fost propulsat şi recomandat lui Ion Iliescu de Vasile Secăreş – alt mare tartor de la “Ştefan Gheorghiu”, locul de unde se alcătuia rezerva de cadre a grupului politic conspirativ gorbaciovist. Gogu Rădulescu a coordonat formarea unui grup similar de inspiraţie sovietică în mediul literar şi artistic, urmarea fiind aceea că peste 40 de actori de frunte ai lumii literare, printre care se afla cap de listă protejata sa preferată, Ana Blandiana, dar şi Nicolae Manolescu – emulul lui Leonte Răutu, au implorat, în 1990, scoaterea acestuia din grupul de foste cadre ale CC al PCR condamnate la puşcărie de regimul Illiescu. Gogu şi-a sfârşit bătrâneţile, liniştit, undeva în Israel se zice, nederanjat de nimeni.
Revenind la Ioan Talpeş şi la prestaţia sa televizată, merită notificat un aspect legat de aberaţiile sale cu privire la GUAM, pe care jurnalistul de politică externă Victor Roncea nu l-a sancţionat. GUAM este o structură creată de Statele Unite, din ţări aflate în sfera CSI, dar dispuse în concepţia americană să se desprindă oarecum de Centrala Moscova. Georgia, bombardată şi ocupată astăzi de Rusia, era liderul acestei structuri, în care mai intră astăzi Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova. Iniţial, în această structură a fost şi Uzbekistan, astfel că, în primă fază, GUAM-ul de azi purta numele de GUUAM. Însă Talpeş, pretins specialist pe probleme de securitate, a bătut câmpii cu lejeritate în emisiune, pretinzând că şi Turcia ar fi în GUAM, ba chiar că şi Rusia ar fi urmat să fie parte a acestei organizaţii. Ca atare, observând elucubraţiile lui Talpeş, ne imaginăm cum arătau şedinţele de la Cotroceni din epoca Iliescu, pe când “negrişorul” familiei Ceauşescu era expert pe probleme de securitate şi informaţii externe.
Penibilul Talpeş, “inventatorul”
Talpeş a mai avut astfel de ieşiri de “expert” pe probleme de securitate şi cu alte ocazii, atunci când, dornic de afirmare publică, “şi-a amintit” chiar şi lucruri care nu s-au întâmplat niciodată. În 2007, cotidianul francez “LibŽration” a publicat un raport al FBI referitor la activitatea celor 19 piraţi ai aerului autori ai atacurilor din 11 septembrie 2001. Jurnaliştii francezi au susţinut că egipteanul Mohammed Atta, liderul teroriştilor, avea pe lista telefoanelor folosite un număr înregistrat în România. Afirmaţie gravă, care punea România pe harta gazdelor al-Quaida.
Atunci, Ioan Talpeş a ieşit la rampă şi a susţinut cu fermitate că ştia despre numărul de telefon românesc utilizat de Mohammed Atta. Fostul consilier prezidenţial declara că la acea vreme autorităţile au luat “măsuri informative specifice”. La câteva ore după declaraţia fulminantă a lui Ioan Talpeş, a venit însă surpriza. Postul de radio RFI România a transmis că numărul de telefon utilizat de teroristul Mohammed Atta la care se făcea referire în “Liberation” este 040.71.899.042 şi nu era număr de România, având un 0 (zero) mai puţin. Cazul spune totul despre pregătirea şi probitatea lui Talpeş, care a fost gata să bage România în rahat mondial, confirmând – din poziţia sa de fost mare consilier prezidenţial – o ştire eronată.
“Cazul Silinescu”
La emisiunea de la Realitatea, Talpeş “şi-a amintit” din nou că SRI-ul ar fi acţionat în cazul generalului Silinescu – confirmat aprobator de Măgureanu. Din cunoştinţele noastre în rândurile unor cadre de vârf din SRI şi SIE – cunoştinţe care nu sunt deloc puţine -, o astfel de “documentare” a pretinsei legături vinovate a generalului Silinescu cu serviciile ruseşti nu a avut loc niciodată. Spre deosebire de Talpeş şi Măgureanu, Constantin Silinescu chiar a fost un ofiţer de informaţii de nivel înalt, succesor al lui Pacepa la comanda DIE, după “defectarea” acestuia la americani.
Silinescu a fost adus la şefia DIE într-unul dintre cele mai grele momente ale unităţii şi a făcut faţă cu succes. Cariera sa a fost una clasică de agent secret al României. Silinescu a avut misiuni externe timp de 14 ani, din 1974 până în 1988, îndeplinind misiuni în Marea Britanie (între 1974 si 1978), în Cehoslovacia (între 1979 şi 1984), iar între 1984 şi 1988 el acţionând în U.R.S.S., Mongolia, Bulgaria, China, Iugoslavia, Ungaria şi Statele Unite.
Constantin Silinescu a lucrat în conducerea Centrală de Informaţii Externe (CIE), ca locţiitor şi şef de direcţie, sub coordonarea generalului Aristotel Stamatoiu, şeful spionajului românesc până în 1990. În 1991 a fost numit adjunct al directorului SIE, funcţie pe care şi-a păstrat-o şi după ce la şefia SIE a fost numit Ioan Talpeş.
În 1997, generalul Silinescu a fost îndepărtat, printr-un decret prezidenţial semnat de Emil Constantinescu, şi trecut în rezervă la doar 50 de ani. După 2000, Constantin Silinescu a devenit consilierul pe probleme de siguranţă naţională al premierului Adrian Năstase.
Anul trecut însă, generalul Silinescu a încetat din viaţă, la Spitalul Clinic Fundeni, unde fusese internat în stare foarte gravă şi diagnosticat cu o boală de ficat. În încercarea de stabilire a cauzelor decesului, în mediile de informaţii s-a comentat că moartea lui Silinescu este învăluită de mister, lansându-se şi ipoteza unei otrăviri lente a generalului. Ce i-a otrăvit cu siguranţă ultimii ani ai vieţii au fost manevrele lui Talpeş, care l-a atacat neobosit pe fostul său cuscru, prin toate mijloacele posibile, operaţiune care, iată, continuă şi după moarte. Ceea ce ne face să credem că misiunea lui Talpeş nu s-a încheiat şi are obiective mai largi, de culpabilizare şi compromitere a întregului corp de cadre din informaţii care au servit alături sau împreună cu generalul Silinescu. Acest lucru este dovedit de o afirmaţie a lui Ioan Talpeş, preluată recent într-un material publicat de “New York Magazin”, potrivit căreia generalul Constantin Silinescu ar fi fost găsit vinovat de trădare, în mandatul lui Emil Constantinescu, de către o comisie special formată la ordinul preşedintelui. Potrivit lui Talpeş, generalul Silinescu, împreună cu alţi capi ai serviciilor secrete s-ar fi constituit într-un “grup de dependenţă clar estică”. Cu alte cuvinte, ex-generalul Constantin Silinescu ar fi fost membru al unui frup format din agenţi ai Rusiei, care ar fi încercat blocarea integrării României în NATO. Reporterii publicaţiei americane au omis însă să pună o întrebare elementară lui Ioan Talpeş: cum se face că România a intrat în NATO când consilier pe probleme de securitate al Guvernului României era generalul Constantin Silinescu, şi nu atunci când consilier de securitate al lui Ion Iliescu era domnia sa?
Atacul lui Talpeş la ex-generalul Constantin Silinescu pune în discuţie o problemă gravă de securitate, inclusiv la nivel NATO. Astfel, dacă ar fi adevărat că gruparea generaţiei lui Silinescu, formată din cadre de vârf ale sistemului de informaţii, ar fi dependentă de Moscova, ar însemna că România şi NATO sunt în mare primejdie, mai ales în contextul de acum, când conflictele îngheţate de la periferia NATO se dezgheaţă sub presiunea tancurilor ruseşti.
SRI şi SIE – obligate să intervină oficial
Redacţia cotidianului “Curentul” solicită imperios SRI şi SIE să răspundă acuzelor extrem de grave lansate de fostul consilier al lui Ion Iliescu. Asta cu atât mai mult cu cât ele sunt acum confirmate şi de fostul şef al SRI Virgil Măgureanu. Cotidianul nostru cere CSAT să analizeze cazul generalului Constantin Silinescu şi să lămurească opinia publică românească cu privire la tema lansată de fostul şef SIE Ioan Talpeş, care este obiect de interes inclusiv la nivel internaţional.
Dacă se va constata că memoria unui comandant ca generalul Constantin Silinescu este întinată şi terfelită nejustificat, înseamnă că avem în Ioan Talpeş, fostul consilier al lui Ion Iliescu, o cârtiţă la nivel înalt, cu sarcini specifice de dezinformare şi manipulare, chestiune care trebuie să fie în atenţia organelor specializate.
De asemenea, solicităm fostului premier Adrian Năstase, şeful direct al generalului Constantin Silinescu în perioada când acesta funcţiona la nivel guvernamental în poziţia de consilier de securitate, să precizeze public care este poziţia sa faţă de recentele afirmaţii ale lui Ioan Talpeş şi Virgil Măgureanu. Cotidianul “Curentul” se oferă să pună la dispoziţie spaţiu editorial atât liderului PSD Adrian Năstase, cu care se ştie foarte bine că nu avem vreun parti-pris, cât şi acelor cadre sau instituţii care se simt responsabile să aducă la lumină adevărul, împingându-i pe tartori acolo unde le este locul, în tenebrele de unde i-au scos afară un Brucan şi un Ion Iliescu… Ambiguitatea într-o astfel de circumstanţă nu poate decât dăuna atât României, cât şi fostului premier.
|
